marți, 28 decembrie 2010

Incepator in cadouri

De Craciun toata lumea primeste si daruieste cadouri. Tu te straduiesti sa alegi cadoul perfect pentru fiecare sau cumperi ceva, ce o fi, doar ca sa te achiti de obligatie?

Personal, cred ca intotdeauna mi-am dorit sa existe consilieri de cadouri. Stii, acea persoana la care mergi in ultima ora, ii spui ce vrei si pleci cu cadoul perfect. Pentru ca din lipsa de timp, din lipsa de organizare sau din necunoastere, goana disperata in cautare de cadouri prin magazine mi-a creat o frustrare de care n-am reusit sa scap decat in mometul in care am inteles ca atunci cand daruiesti un cadou de fapt transmiti un mesaj. E ca atunci cand ai dedica cuiva o melodie. O melodie care trezeste emotii destinatarului si care te ajuta sa exprimi ceea ce-ti doresti: iubire, atractie, gratitudine, simplul fapt ca exista si…tu stii mai bine. Bineinteles ca trebuie sa tii cont de pasiunile, precum si modul de a fi al persoanei careia ii daruiesti cadoul, dar nu-i darui o scrumiera doar pentru ca fumeaza.

Indiferent de cadoul ales, mesajul tau si efectul produs conteaza. Mesajul este intotdeauna important si impactul sau ar trebui sa fie o constanta net superioara coordonatelor pragmatice sau pecuniare ale cadoului daruit. Deci in alegerea cadourilor tale, pune-ti intrebarea “Cine este persoana careia ii daruiesc acest cadou si ce vreau sa-i transmit?”. Foloseste aceasta ocazie si exprima-ti liber sentimentele fata de cei dragi.

Desi ar trebui sa-ti doresc succes in alegerile tale, eu iti urez “Sarbatori fericite” si pline de caldura si implinirea sufleteasca a destinatarilor cadourilor tale.

marți, 14 decembrie 2010

Mos Craciun la noi in magazin!!!


Hohoho…!!


La Attitude a sosit Mos Craciun si ne-a lasat cate UN CADOU PENTRU FIECARE CUMPARATOR!

Vino pe strada Lapusneanu 1(langa Hotel Astoria), achizitioneaza orice produs si primesti un cadou la alegere (esarfe, ciorapi, caciuli, manusi, curele, accesorii pentru par, bratari si coliere etc).

Noi, cei de la ATTITUDE va dorim CRACIUN FERICIT si va asteptam cu cadouri de luni pana duminica!


miercuri, 8 decembrie 2010

Prezentare de moda - Inspiratie anii 20



Joi, pe data de 25.11.2010, fetele noastre au defilat in tinute ATTITUDE de inspiratie a anilor 20, in cadrul evenimentului 20'S FLAVOURS sustinut la Traian.
La pagina de evenimente am adaugat poze, ca sa vedeti si voi cat de distractiv a fost.
Astept sugestiile voastre despre alte tematici pentru prezentari de moda :)

miercuri, 1 decembrie 2010

FUN ORI VIRTUAL?

E decembrie. Deja se simte izul sarbatorilor, iar frenezia cumparaturilor isi intra in drepturi. Cei care sunt obisnuiti cu achizitiile pe internet au accesat ofertele de pe siteuri si stau cu mouse-ul pregatit pentru a-si goli cartea de credit. Cu fiecare decembrie numarul amatorilor de cumparaturi online creste cu rigurozitate, pentru ca a face « shopping » astfel este o metoda la indemana oricui detine internet, o carte de credit si...electricitate, desigur :). In plus,tu te consiliezi singur, parerea altora transformandu-se intr-un simplu link trimis pe mail si asta daca esti mai mult nesigur decat sigur ca bluzita pe care ai cumparat-o pentru prietena ta o sa aiba efectul scontat. Ai primit confirmarea,ai dat un click si..gata. Ai toate cadourile. Si ai facut asta de pe canapea, intre elaborarea documentului 1 si a fisierului excel care ti-a luat 2 zile. Abia astept sa vad statisticile din 2010.

In schimb, cei care traiesc in spiritul sarbatorilor de iarna, acei traditionalisti nefericiti (printre care ma numar si eu), se inarmeaza cu calm, voie-buna, ceva prieteni si pleaca prin oras in cautarea cadourilor perfecte pentru cei dragi. Ai mai gasit un cadou,mai razi cu prietenii,probezi cateva lucruri pentru tine, te opresti sa vezi bradul si luminitele de craciun din centru, mai admiri ornamentele de iarna si in sfarsit popositi la cafeneaua din colt unde scrie « vin fiert ».

In fiecare decembrie de cumparaturi strazile sunt pline de oameni zambitori in frenezia lor de shopping, prieteni pe care nu i-ai mai vazut de mult si indragostiti ce se tin de mana. Si in fiecare decembrie in zilele de cumparaturi eu ma umplu de energie pozitiva cat pentru un intreg nou an…

In acest sfarsit de saptamana merg cu prietena mea in centru, la vanatoare de boutique-uri! Si poate ne oprim la un ceai pe Lapusneanu, langa magazinul meu preferat..

Femeia cu ATTITUDinE

 

Lista mea de bloguri