duminică, 16 ianuarie 2011

Sǎ fie Shopping, spun eu! Dar cu sugestii în punctele esenţiale!

Un an nou aproape întotdeauna înseamna o garderobǎ nouǎ, sau cea veche dar schimbatǎ în punctele esenţiale.

Înainte sǎ porneşti în rǎsfǎţul shoppingului, ar trebui sǎ ai în vedere cǎ în 2011 se poartǎ piesele din materiale naturale şi cele cu aspect vintage. Un trend important îl constituie ţinutele aparent neglijente, cu aer de artist rebel, pentru care marii creatori ne propun o paletǎ interesantǎ de culori. E ca şi cum ai pune împreunǎ o culoare puternicǎ la care adaugi o dulceaţǎ din aceeaşi paletǎ. Astfel, dacǎ iţi cumperi haine, opteazǎ pentru una din urmatoarele nuanţe: Silver Peony-rozul eterat al bujorilor, Honeysuckle-un roşu tomate cu tentǎ roz, chic şi vibrant, Russet-un brun pamânt de Siena, dens şi profund, Coral Rose-roz coral cu tentǎ portocalie, Regatta-albastrul profunzimilor, Peapod-verde vegetal asemenea migdalelor, Blue Curaçao-albastrul tropical, Beeswax-galben ocru, cald asemenea mierii, Lavender-o nuanţǎ indemodabilǎ de lavanda senzualǎ, Silver Cloud-griul argintiu, neutru al verii. Aceste culori sunt desigur aplicabile şi în sfera modei 2011 pentru barbaţi, din a cǎror garderobǎ nu ar trebui sǎ lipseascǎ blazerele, cǎmǎşile, ciorapii coloraţi şi chiar batistele imprimate.

În ceea ce priveşte accesoriile, se poartǎ genţile supradimensionate, colierele opulente, ceasurile mari, ceasurile “tank”, accesoriul anului pentru femei fiind fudiţele.

În acest an nu se permit clişeele, de aceea mi-ar plǎcea sǎ te ghidezi dupǎ acest lucru atunci când vei face o alegere de schimbare sau îmbunǎtǎţire a imaginii tale. Fie cǎ e vorba de coafuri, ţinute, culori, totul ţine de atitudine şi de a exprima ceva.

Iţi doresc o şedinţa de shopping plǎcutǎ şi NU UITA: IA ATTITUDINE ! ÎMBRACÃ-TE CU STIL !!

 

Lista mea de bloguri